Daca taceam filozof ramaneam

Fericire

Fericirea este o forma de nesimtire, spunea cineva. Inclin sa-i dau dreptate.  Nu cred in fericire si mai ales nu cred ca iti poti programa sa simti asa ceva. Nu cred intr-o stare de fericire. Cred doar in momente fericite. Cred ca fericirea este si trebuie sa ramana doar un deziderat. Toata lumea tinde spre asta, dar nu poti trai intr-o permanenta beatitudine.  Fericiti cei saraci cu duhul spune Biblia, dar nu cred ca cineva poate sa-si doreasca asta. Important este sa fii cat de cat multumit cu viata pe care o duci. Sa te poti multumi cu ceea ce poti avea, nu sa realizezi ceea ce iti doresti.

Eu unul nu simt nevoia sa fiu fericit. E foarte bine asa cum sunt. Reusesc sa ma bucur de lucrurile marunte realizate in viata asta. Si sa ma echilibrez prin asta. De fapt cred ca echilibrul este cel mai important in viata. In principiu echilibru presupune exact ce spune. Un echilibru intre partile bune si cele rele din viata ta. Fericirea exclude aspectele negative.  De fapt se discuta prea mult despre fericire, dragoste, gandire pozitiva, pastise cu mare priza in special la femei. Viata e mult mai complicata decat pare cand incerci s-o incadrezi in formule frumoase.

Multi dintre noi alergam toata viata dupa bogatie, bunastare, frumusete, putere.  Din pacate bogatia, frumusetea, bunastarea, puterea, nu te fac fericit si nici macar nu te echilibreaza. Si nici altele. Cred ca aici e vorba de noroc, destin. Si cine mai stie ce. Si poate de educatie. Ar trebui sa invatam sa pretuim ce avem si sa nu ravnim la imposibil.  Din pacate, de regula, abia dupa ce pierdem ceva realizam ce am avut. Dar asta n-ar trebui sa ne aduca prea multe necazuri. Regretele tardive nu au nici un rost. Fiti fericiti!

_____________________________________________________________________  

   Compromis

            Nu ma simt prea grozav, ma simt obosit, ma simt singur uneori, e o tranzitie grea spre starea de echilibru necesara. Persista o senzatie de inutil care frecvent devine prioritara. Desi, asa cum am scris si in profilele mele, stiu ca in final fiecare moare singur, nu inseamna ca sunt total resemnat. Dar nici nu pot accepta orice doar de dragul de a nu fi singur. Singuratatea nu este nici pe departe cel mai rau ce ni se poate intampla.

           Stiu pe de alta parte ca orice relatie, de orice natura ar fi, se bazeaza si pe compromis. Ce nu stiu este daca merita sa fac niste compromisuri. Daca sunt in stare sa le fac. Si mai ales daca merita sa intru intr-o relatie stiind de la inceput ca trebuie sa fac niste compromisuri.

           Cred ca o relatie fericita este aceea in care nu constientizezi compromisurile pe care le faci. Sper sa mi se intample si mie. Desi nu-mi fac iluzii prea mari. Cu atat mai putin legate de internet. Desi nu internetul in sine e cel care mi-a provocat cele mai mari dezamagiri. Doar personajele care il populeaza. Dar asta se intampla si in viata reala.

_________________________________________________________________________________

Demoniac

 Se tot vorbeste despre cum lumea in care traim se transforma din rau in mai rau pentru majoritatea. Se spue ca diavolul e tot mai activ. Si oamenii tot mai usor de cumparat.

Eu unul nu cred. Cred ca raul, diavolul este in prezent dintotdeuna in noi. Intotdeauna am fost animati si de un anume spirit demonic. Si a depins doar de noi, de educatia insusita, sa stabilim prioritatile in viata. Cred mai degraba ca suma raului, daca chiar exista un rau in lume, ramane constanta. 

Intradevar, pare ca razboiul dintre bine si rau e tot mai acut. Dar nici asta nu cred ca e chiar real. Acum doar stim mai multe despre asta. Ca si depravarea excesiva care pare sa fie calul de bataie al pudicilor. Amploarea raului si a luptei acestuia impotriva binelui creeaza doar o falsa impresie datorita mediatizarii excesive. Nu a fost nimic inventat. Inca putem lua lectii despre depravare de la romani, din vechile culturi - indiana, japoneza, maiasa. Inca putem lua lectii de rau excesiv de la sclavie, de la inchizitie, de la cruciade, de la campaniile de colonizare. Nu e nimic nou sub soare, mai ales in domeniul asta.

E drept, acum prostitutia pare sa fie ridicata la rang de virtute. Prostitutia sub toate formele ei. Dar eu cred ca intotdeauna a fost asa. Nu suntem nici mai buni nici mai rai. Doar ceva mai lipsiti de pudoare si de simtul ridicolului.

In general nu cred in scenaristica. Si in tot felul de mesaje apocaliptice. Cred ca nimeni nu ne poate face atat de mult rau cat suntem noi insine in stare sa ne facem.

De fapt nu stiu daca chiar exista rau in lume. Ma refer la acel rau gratuit, programat. Nu cred in raul gratuit. Nu stiu daca exista oameni eminamente rai. Care fac rau doar de dragul de a face rau. Poate doar cazurile cu patologie recunoscuta. Nu cred ca cineva mi-a dorit vreodata raul. Nu inseamna ca nu mi-au facut rau uneori unii oameni. Dar nu cred ca scopul lor era sa-mi faca mie rau. Cred ca oamenii fac rau din dorinta de a le fi lor bine. Fara sa tina cont de consecinte. De victime colaterale. De raul involuntar pe care il fac.

Sigur, pot fi contrazis prin exemplele clasice, Hitler, Stalin, Mao, Putin. Aici cred ca intervin alte mecanisme. Setea de putere, caz in care toti ceilalti sunt dusmanii care trebuie eliminati. Sau un anume gen de isterie colectiva.

Am constat ca oamenii sunt oameni. Si mai buni si mai rai. Dar trebuie sa stii ce sa astepti de la fiecare. Si atunci nu poti fi dezamagit. Nu e vorba de iertare. Dar oamenii au tendinta sa gandeasca totul in alb si negru, ori este ori nu. Oamenii se schimba in timp, evolueaza diferit, se indeparteaza. Important este nu sa uiti, e destul de greu de uitat raul suportat, dar sa nu ramai ancorat in trecut, in resentimente si frustrari, sa privesti inainte spre ceea ce poti face fara sa dai vina pe trecut pentru ce n-ai reusit. _________________________________________________________________________________ 

Mit

Oamenilor le place sa se mistifice. Avem nevoie de mit, de mister, de povesti. Cred ca fiecare dintre noi, dar mai ales femeile, isi creeaza o lume paralela. In care ne place sa evadam din cand in cand. Si in care nu mai suntem noi. Cei prozaic legati de o slujba, de un apartament, de o lume rutinata si cenusie.

Avem nevoie de o alta lumea, a noastra, o lume  in care reusim sa ne simtim in alt plan, in care suntem printi si ilene cosanzene, in care traim drame hollywoodiene, in care ne simtim importanti, in care nu mai suntem doar niste furnici printre celelate 6 miliarde si ceva.Avem nevoie sa ne simtim Cenusaresa sau Praslea cel voinic, chiar daca nu mai dansam vals ci breakdance si nu ne mai imaginam luptand cu palosul, ci invingandu-i pe toti prin kung fu. Avem nevoie sa iesim din mizeria apartamentelor noastre si sa visam la palate ca in povesti, dar cu pisicina si terasa sau, pentru unii, cu turnulete si acoperisuri de pagode.

Fiecare dintre noi are momentele lui de visare. Dar e bine sa reusesti sa revii cu picioarele pe pamant. Sau cine stie, poate nu e bine. Fericiti cei saraci cu duhul, zice biblia. Avem chiar si dreptul de a ne ascunde bagand capul in nisip. Uneori si eu as vrea sa pot.